Uneori drumul mai lung se dovedește a fi și cel potrivit
Cel puțin pentru mine așa a fost. Ca orice tânăr dornic să răzbească în viață am ales inițial o facultate considerată de viitor în conformitate cu abilititățile mele de atunci. Fiind pasionat de matematică am ales Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii din București. M-am angajat ca programator și așa a început un capitol frumos din viața mea profesională care a durat 13 ani. Pasiunea pentru scrierea de cod a pălit în timp în avantajul alteia, axată mult mai mult pe oameni și pe modul cum interacționăm pentru a atinge țeluri comune.
Cu această mentalitate am început să studiez psihologia la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și am facut trecerea către alte roluri profesionale, de la programator la coordonator de echipă, manager de proiect și scrum master. Ce am constatat de-a lungul anilor pe aceste roluri este impactul uriaș pe care îl au credințele personale, precum și setul curent de rutine asupra succesului, atât la nivel individual, cât și la nivel de echipă.
Plecând cu acestă idee în minte am ajuns la concluzia că soluția este să intervenim la sursă. Și la sursa tuturor lucrurilor (bune și rele) este mintea noastră. Un dușman aprig sau un prieten de nădejde, mintea noastra preia controlul pentru a se adapta cât de bine poate mediului înconjurător. Și noi o lăsăm să-si facă treaba bucuroși inițial că ne-a scutit de efort, că lucrurile s-au rezolvat cumva "de la sine". Apoi vine o zi când deschidem ochii, când vrem mai mult sau doar ceva diferit și descoperim că nu putem. Ceva pare să ne țină pe loc. E mintea care a pus stăpânire.
Și acesta este momentul când apelăm la psiholog. Ca să ne recâstigăm echilibrul. Să putem păși pe drumul dorit. Uneori drumul cel lung se dovedește a fi și cel potrivit.
Sunt membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică.
Formarea mea este în consiliere cognitiv-comportamentală. Abordarea este structurată, orientată spre obiective, pragmatică îmbinând cercetarea științifică cu practica din cabinet.